Iesirea din Iluminism

„Pentru un observator superficial, adevarul stiintific se afla in afara oricarei indoieli.”

Nevoia de sinteza pare sa fie presanta pentru intrarea in faza postiluminista a cunoasterii. Tendintele clasice de dispersare si integrare – aparent contrarii – au aliniat cunoasterea, mai ales pe cea stiintifica, la semnificatiile coagulante ale monadei, ca unitate a diversitatii. Prevalenta unitatii a avut sens rational exclusiv. Doar alterarea rationalului intreprinsa de ideologie a aruncat in derizoriu epistemic stiintele sociale, bunaoara. Fuga de ideologie a dus la autonomizare excesiva a domeniilor si la izolare in instrumentalism, aruncand stiintele umane pe traseul ratacitor al masurarii si calculului obiectivant. In cazul in care nu au deraiat in criticism sau istoricism.
Aplicabilitatea tehnologica, desi a fortat specializarea, a generat contexte intercomunicationale, ca traseu de limitare a autosuficientei deterministe. Tentatia diversitatii si pozitionarea preeminenta a fragmentarului in stiintele naturii, tocmai pentru ca a ramas in repere rationale, s-a epuizat in regasirea simetriei universurilor.