Explozia de concepte difuze – de la cel de globalizare pana la fractali – tine de o realitate inca putin evidenta: schimbarea de paradigma. Pana sa se inteleaga sensurile noii paradigme, in fapt principiul explicativ al reconfigurarii ordinii, apar aproximari conceptuale ale evolutiei. Caracterul difuz – un mod de a sugera persistenta echivocului – este justificat de decalajul dintre intelegerea noilor regularitati si tendintele empirice.

In fapt, este vorba de o suspendare a sensului conceptual, prea atasat esentei vechii paradigme explicative a lumii. Noile prefigurari ale ordinii se legitimizeaza – si logic, si existential – in sfera de semnificatie a altor valori generice. Falia dintre atasamentul cultural – un fel de confort spiritual de tip retrograd – pentru valorile vechii paradigme tutelare a lumii (imaginata de rigoarea mecanica a ceasornicului, compatibila cu expresia materiala a ratiunii si rationalizarii, pana la secularizarea functiei demiurgice) si acceptarea noilor valori paradigmatice (sugerate de imaginea sistemelor complexe vii, centrate pe autoorganizare si repartizarea functiilor creative in retea) descrive continutul si fenomenologia de astazi a lumii.