Cercetarea romaneasca in stiintele sociale se afla intr-o capcana sinucigasa: acceptarea prevalentei preceptelor politice in demersul analitic si ajustarea concluziilor in maniera oportunista. Un semn il constituie suspiciunea, aproape generala, ca ratiunea politica si partizanatul oportun tin loc de substanta in cercetarea din stiintele sociale. Chiar si in legatura cu studiile de istorie se manifesta temerea ca ele tintesc dincolo de dovezile irefutabile pentru a scoate in evidenta interesul politic. Sociologia s-a ilustrat, pe aliniamentul ei empiric, ca universul manipulator preferat al politicii, sondajele de opinie fiind, intre altele, acreditate drept instrumente confiscate politic. Politologia, in precaritatea ei teoretica, nici macar nu a emis presentii serioase pentru un certificat de non-combat politic.

Antropologia, in raritatea personajelor care sa o locuiasca, a ajuns repede un teritoriu al improvizatiilor culturnice.