Theoretical and Applied Economics
No. 10 / 2006 (505)
Apocalipsa fragmentarismului
Izgonirea din arena a metafizicii incepe odata cu credinta ca stiinta este putere. Efectul sau babilonian – amestecul de repere care limiteaza sensul – a instalat criza modernismului. Intr-un fel genuin aceasta a fost chiar o criza de crestere.
Simptomul crizei consta in secularizarea functiei demiurgice. Totul s-a produs intr-o maniera radicala. In arena au ramas doar instrumentele, omul ajungand cel mai important instrument. Scopul ultim este performanta, si nu viata. Rationalizarea a redus comunicarea prin “da” sau “nu” la consemnarea informatica a raspunsului pozitiv prin “1” si negativ prin “0”. Dincolo de algoritmul abstract nu mai este loc de nimic. Starile intermediare ale sistemului, ca dealtfel si dilema sunt inutile. Functia de judecata priveste doar intrarile si iesirile. Complexitatea organica este schematizata. Dependentele multiple sunt preformate sa accepte intrari si sa consemneze iesiri. Recurenta inlocuieste teleologia.
Reproducerea performantei este principiul care legitimeaza. Modelul traverseaza toate aliniamentele existentei. Corectitudinea politica tine loc de morala, comunicarea publica acopera educatia, reteta este succesul invatarii, norma tehnica si regularitatea algoritmica inlatura costurile orizontului. Fericirea este consumista, iubirea este gimnastica, solidaritatea este ierarhica, implinirea este virtuala.
Faza maturizarii acestor tendinte este cea a postmodernismului. Adica trairea decadenta a valorilor rationalizate. Postmodernismul a impus specializarea in sine, analiza sociala a fost redusa la o problema de limbaj (matematic, informatic etc.). Fixarea in fragment a facut din postmodernism o filozofie disolutiva, alergica la perspective, in fapt, autofixata in repere care limiteaza excesiv – daca nu anuleaza – semnificatia. Este o predilectie pentru asumtii care alimenteaza comoditatea si alunga riscul si aventura viziunilor relative, inutilizeaza metanaratiunile si idealul. Blocarea in diferente absolutizate – un atomism fara metafizica – neaga ceea ce este transversal, general si comun, valori acuzate de pervertirea rationalitatii empirice si de dijmuirea randamentului tutelar. Triumful complet al rationalului presupune excluderea irationalului. Creatia este calcul rece, auman, decizia este o mecanica a ratiunii, determinismul este eminamente material. Omul este masina. Sentimentul nu este combustibilul sau.
Postmodernismul esueaza in suportul confortabil al mediocritatii suficiente siesi, autonomizata si legitimata ca atare de fragmentarismul absolutist. Adica, paradoxal, postmodernismul esueaza in cea mai opaca ideologie care alimenteaza un fundamentalism pe dos. Comunicarea devine tehnica, argumentatia est normata, strapungerile nu au sens decat in limitele fragmentului, rupturile se eternizeaza, partile isi revendica independenta, legaturile transcedentale se dizolva. Strigatul randamental “Intregul este mort!” inlocuieste strigatul crizei iluministe “Dumnezeu este mort!”.
Cand iesim din postmodernism? Cand comportamentul nostru cotidian nu mai este un reflex conditionat de strigatul randamental. Partea a doua a secolului in care decadenta modernismului a fost botezata postmodernism – un secol al trairilor extreme – a anuntat o cale: revenirea la preeminenta intregului. Realitatea s-a conturat si in baza principiului transcendental, resurectia lui luand forma supranationalului. Solutia iesirii din fragmentarism nu a venit din ratiune. Emotia lipsei de ratiune – generata de absurditatea violentei intre fragmente – a sugerat adevarata varianta a depasirii crizei: intregul constientizat sa dea coerenta si compatibilitate in performantele fragmentelor. O noua sinteza a experientei umane, o reabilitare necesara a perspectivei globale si o restructurare a functiilor in acord cu cauza ultima a vietii reprezinta trinitatea care ne mantuieste de vinele postmodernismului.
Nu putem sa nu constatam, cel putin in materie de educatie, decalajele, de care suntem responsabili, fata de tendintele reusite ale iesirii din criza postmodernista. Daca ne raportam la practicile din invatamant, la nivel de curricula, decalajul este de trei-patru decenii, in unele privinte chiar mai mult. Izolarea in suficienta disciplinelor de invatamant, extrem de fragmentare si obsedate de legitimitatea obtinuta prin inventarea de metodologii alterate, constituie un simptom al decalajului. Caderea in capcana rationalizarii analizei economice prin apelul la tehnicile matematice, ale modelarii, ca singure instante ale testarii adevarului, ca si evadarea pe terenul artificial al ipotezelor derivate din credinte sau impresii de lectura amplifica decalajele. Lectia iesirii din fragmentarism trebuie insusita si de invatamantul superior romanesc. Cum? Repede!
Contents
- Empirical Approaches of the Public-Private Partnership in the Services of Public Utility
Lucica Matei
- Informational Asymmetry, Sustainable Growth, Exploitation and Obligation Risks
Dumitra Stancu
Ion Stancu
- Regulation Strategy in Natural Gas Sector. The Romanian Case
Coralia Angelescu
Aura-Gabriela Socol
- Indirect Instruments of Prudential Supervision
Nicolae Dardac
Bogdan Moinescu
- Aspects about Statistical Inference
Constantin Anghelache
Georgeta Vintila
Madalina Dumbrava
- Determinants of Business Cycle Convergence in Euro Area. The Romanian Case
Marius-Corneliu Marinas
- The Institutional Investors and Corporate Governance
Niculae Feleaga
- Proposal of Controlling Implementation in a Romanian Company
Valentina Oarga
- Endogenous Growth Paradigm. Implications for Economic Policy and Theory
Gabriel Staicu
Liviu-Catalin Moraru
- Environmental Management Accounting (EMA): Reflection of Environmental Factors in the Accounting Processes through the Identification of the Environmental Costs Attached to Products, Processes and Services
Cleopatra Sendroiu
Aureliana Geta Roman
Costantin Roman
Alexandru Manole
- Using the Agent-Based Modeling in Economic Field
Nora Mihail
- Escape from the Alternative
Marin Dinu