ECTAP
 
HomeDespre ECTAEventsPolitica editorialaTrimite un articolParteneri / link-uri utileArchiveAbonamentContact
 

ISSN 1841-8678   (print)
ISSN 1844-0029   (online)

News

Archive ECTAP

Note: for the period 1994-2003 the archive of the magazine will not be available online

Supplements ECTAP

If you cannot open the pdf file you need Adobe Reader.
download Adobe Reader

Creative Commons License

Theoretical and Applied Economics
No. 10 / 2006 (505)

Apocalipsa fragmentarismului

„Nu exista niciun motiv ca unii intelectuali – dintre cei mai luminati – sa nu izbuteasca in curand sa raspandeasca vestea buna ca zarva nihilista a fost de fapt «mult zgomot pentru nimic».”
Karl R. Popper

Izgonirea din arena a metafizicii incepe odata cu credinta ca stiinta este putere. Efectul sau babilonian – amestecul de repere care limiteaza sensul – a instalat criza modernismului. Intr-un fel genuin aceasta a fost chiar o criza de crestere.

Simptomul crizei consta in secularizarea functiei demiurgice. Totul s-a produs intr-o maniera radicala. In arena au ramas doar instrumentele, omul ajungand cel mai important instrument. Scopul ultim este performanta, si nu viata. Rationalizarea a redus comunicarea prin “da” sau “nu” la consemnarea informatica a raspunsului pozitiv prin “1” si negativ prin “0”. Dincolo de algoritmul abstract nu mai este loc de nimic. Starile intermediare ale sistemului, ca dealtfel si dilema sunt inutile. Functia de judecata priveste doar intrarile si iesirile. Complexitatea organica este schematizata. Dependentele multiple sunt preformate sa accepte intrari si sa consemneze iesiri. Recurenta inlocuieste teleologia.

Reproducerea performantei este principiul care legitimeaza. Modelul traverseaza toate aliniamentele existentei. Corectitudinea politica tine loc de morala, comunicarea publica acopera educatia, reteta este succesul invatarii, norma tehnica si regularitatea algoritmica inlatura costurile orizontului. Fericirea este consumista, iubirea este gimnastica, solidaritatea este ierarhica, implinirea este virtuala.

Faza maturizarii acestor tendinte este cea a postmodernismului. Adica trairea decadenta a valorilor rationalizate. Postmodernismul a impus specializarea in sine, analiza sociala a fost redusa la o problema de limbaj (matematic, informatic etc.). Fixarea in fragment a facut din postmodernism o filozofie disolutiva, alergica la perspective, in fapt, autofixata in repere care limiteaza excesiv – daca nu anuleaza – semnificatia. Este o predilectie pentru asumtii care alimenteaza comoditatea si alunga riscul si aventura viziunilor relative, inutilizeaza metanaratiunile si idealul. Blocarea in diferente absolutizate – un atomism fara metafizica – neaga ceea ce este transversal, general si comun, valori acuzate de pervertirea rationalitatii empirice si de dijmuirea randamentului tutelar. Triumful complet al rationalului presupune excluderea irationalului. Creatia este calcul rece, auman, decizia este o mecanica a ratiunii, determinismul este eminamente material. Omul este masina. Sentimentul nu este combustibilul sau.

Postmodernismul esueaza in suportul confortabil al mediocritatii suficiente siesi, autonomizata si legitimata ca atare de fragmentarismul absolutist. Adica, paradoxal, postmodernismul esueaza in cea mai opaca ideologie care alimenteaza un fundamentalism pe dos. Comunicarea devine tehnica, argumentatia est normata, strapungerile nu au sens decat in limitele fragmentului, rupturile se eternizeaza, partile isi revendica independenta, legaturile transcedentale se dizolva. Strigatul randamental “Intregul este mort!” inlocuieste strigatul crizei iluministe “Dumnezeu este mort!”.

Cand iesim din postmodernism? Cand comportamentul nostru cotidian nu mai este un reflex conditionat de strigatul randamental. Partea a doua a secolului in care decadenta modernismului a fost botezata postmodernism – un secol al trairilor extreme – a anuntat o cale: revenirea la preeminenta intregului. Realitatea s-a conturat si in baza principiului transcendental, resurectia lui luand forma supranationalului. Solutia iesirii din fragmentarism nu a venit din ratiune. Emotia lipsei de ratiune – generata de absurditatea violentei intre fragmente – a sugerat adevarata varianta a depasirii crizei: intregul constientizat sa dea coerenta si compatibilitate in performantele fragmentelor. O noua sinteza a experientei umane, o reabilitare necesara a perspectivei globale si o restructurare a functiilor in acord cu cauza ultima a vietii reprezinta trinitatea care ne mantuieste de vinele postmodernismului.

Nu putem sa nu constatam, cel putin in materie de educatie, decalajele, de care suntem responsabili, fata de tendintele reusite ale iesirii din criza postmodernista. Daca ne raportam la practicile din invatamant, la nivel de curricula, decalajul este de trei-patru decenii, in unele privinte chiar mai mult. Izolarea in suficienta disciplinelor de invatamant, extrem de fragmentare si obsedate de legitimitatea obtinuta prin inventarea de metodologii alterate, constituie un simptom al decalajului. Caderea in capcana rationalizarii analizei economice prin apelul la tehnicile matematice, ale modelarii, ca singure instante ale testarii adevarului, ca si evadarea pe terenul artificial al ipotezelor derivate din credinte sau impresii de lectura amplifica decalajele. Lectia iesirii din fragmentarism trebuie insusita si de invatamantul superior romanesc. Cum? Repede!


Contents

Apocalipsa fragmentarismului
Marin Dinu

Open acces

ECTAP

Search

BOOKS

The Economicity. The Epistemic Landscape, Marin Dinu, 2016

Partners


ISSN 1841-8678 (ediția print) / ISSN 1844-0029 (ediția online)
© Copyright Asociația Generală a Economiștilor din România / Editura Economică
Redacția: Oficiul poștal 18, Ghișeul 3 - Căsuța poștală 31, București 014820, E-mail: economia.ta@edeconomica.com

© 2006-2024 Theoretical and Applied Economics