Stiintele sociale, in acceptiunea lor moderna, au o dificultate in fata complexitatii: trebuie sa renunte la suveranitatile explicative. Cumva imperativ suntem in prag de a se inchide traditia diviziunii metodologice si de a se anunta refacerea unitatii epistemice. Fragmentarea cunoasterii, insotita de sciziparitatea stiintei sociale, si-a epuizat virtutile cognitive. Sociologia trebuie sa se uneasca cu economia, amandoua cu psihologia, triumviratul sa devina un patrulater de forte epistemice asociindu-se cu antropologia, acest corpus sa-si apropie rigoarea istoriei si conjectura posibila, si tot asa, pana reconstruim novum organum al omului in mediul natural si redescoperim nevoia supravietuirii in sisteme dinamice si din ce in ce mai ample in care singurul lucru care conteaza este autoreglarea.